Familia reprezintă raiul într-o lume nemiloasă. Cea mai mare binecuvântare a unui om este familia sa.

0 Comments
Familia reprezintă raiul într-o lume nemiloasă. Cea mai mare binecuvântare a unui om este familia sa. La fel este și pentru Mangalaru Vasile din Pătrăuți. Viața s-a dovedit a fi dificilă, neajunsurile sunt multe, însă cei doi soți Vasile și Denisa, alături de copiii lor, Denis și Ianis, sunt uniți, se iubesc și se respectă și împreună reușesc să facă față greutăților cu care se confruntă. Voluntara neobosită a Fundației noastre, Larisa Ungureanu, a reușit să ajungă la ei cu diverse produse de strictă necesitate, provizii alimentare pentru minim o lună de zile, dar și lenjerii, covoare, plapume, perne, un pat, de care aveau atât de mare nevoie.
A reușit astfel să le însenineze viața chiar și pentru câteva zile, le-a redat speranța și încrederea într-un viitor mai bun și i-a degrevat de o serie de cheltuieli urgente.
Mulțumim pe această cale Nucleum Clinic, prin Nicolae-Vlad Chihaia, care a contribuit cu produsele alimentare, cât și unor familii cu suflet mare din Pătrăuți care au sărit în ajutor și au donat și celelalte bunuri.
Împreună ajutăm din suflet! Împreună putem schimba destine și oferi zâmbete!
Sunt mulți cei pe care am dori să îi ajutăm și au nevoie de noi, însă resursele sunt limitate și fără acestea nu ne putem implica. Pentru toți cei care doriți să sustineti inițiativa noastră, vă punem la dispoziție conturile Fundației pentru donații.
Sumele pot fi direcționate în contul Fundației Umanitare Nord 2001, deschis la Unicredit Bank Suceava:
RO13 BACX 0000 0032 4475 3000, în Lei
Sau
RO83 BACX 0000 0032 4475 3001, în Euro, Cod SWIFT/BIC : BACXROBU
și pe site-ul Fundației www.funord2001.ro, direct cu cardul.
#donezEU

Leave a Comment

Your email address will not be published.